REGULAMENT OFICIAL AL CAMPANIEI „NU UITA BONUL TĂU FISCAL” 
Art. 1. Scopul și organizatorul campaniei 
1. Campania „Nu uita bonul tău fiscal” are în vedere diligența cumpărătorului și participarea acestuia în relația cu vânzătorul angajat al Simigeriei „Matei”, societățile care operează sunt societățile SIMIGERIA MATEI PATISERIE S.R.L. cu sediul în București Sectorul 3, Bulevardul Theodor Pallady, nr. 44, camera nr. 8, etaj 2, având CUI 39714986, reprezentată prin administrator Reyhan Ibrahim și și N.Y.R. GEORGIANA TRADE S.R.L., cu sediul în Bucuresti, bd. Theodor Pallady, nr. 44A, camera 7, et. 2, sector 3, având CUI 30410215, reprezentată prin administrator Bayhan Yasar, denumită în continuare „Organizatorul”. 
2. Prezentul regulament stabilește condițiile de desfășurare a campaniei, drepturile și obligațiile participanților, precum și modalitatea de acordare a recompensei. 
3. Prin această campanie, Organizatorul urmărește implicarea clienților în procesul de respectare a procedurilor de fiscalizare a vânzărilor și emiterea bonului fiscal pentru fiecare achiziție efectuată în locațiile participante, obligație legală constând în atât emiterea, cât și în solicitarea bonului fiscal. 
4. Organizatorul dorește prin această campanie să ofere clienților o procedură și o modalitate prin care aceștia să poată semnala situațiile în care, după efectuarea unei cumpărări de produse de simigerie, patiserie și diverse băuturi comercializate de societățile implicate în campanie, nu le este înmânat bonul fiscal. 
5. În situația în care sesizarea este verificată și se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezentul regulament, persoana care a făcut sesizarea va primi o recompensă în valoare de 250 lei. 
Art. 2. Durata și locul desfășurării 
1. Campania se desfășoară în perioada 14.09.2026 – 14.09.2027. 
2. Campania este valabilă în toate punctele de lucru ale Organizatorului (MATEI) în care aceasta este comunicată public și care sunt incluse în campanie. 
3. Organizatorul poate modifica perioada de desfășurare a campaniei, cu respectarea prevederilor legale aplicabile și prin informarea corespunzătoare a publicului cu cel puțin 15 zile înainte de a opera modificările. 
Art. 3. Participanții eligibili 
1. Poate participa orice persoană fizică ce a împlinit vârsta de 18 ani, care efectuează o cumpărătură într-un punct de lucru (MATEI) și care constată că, la momentul achiziției, nu i-a fost eliberat bonul fiscal aferent, desi a solicitat in mod expres. 
2. Participantul trebuie să furnizeze informații reale și complete cu privire la situația sesizată în cel mult 48 de ore de la momentul în care a solicitat bonul fiscal și nu la primit. 
3. Participarea este condiționată de posibilitatea Organizatorului de a verifica în mod rezonabil cele sesizate. 
4. Persoanele care formulează sesizări fictive, incomplete în mod intenționat sau care încearcă să obțină în mod fraudulos recompensa vor fi excluse de la acordarea acesteia. 
5. De asemenea, nu pot face sesizări și nu pot participa la această campanie, fiind neeligibili, următorii: persoanele juridice, PFA-uri, întreprinderi individuale, unitățile de stat, instituții publice, unitățile administrativ teritoriale, precum și angajații organizatorului, rudele și afinii acestora până la gradul IV inclusiv. 
Art. 4. Cum poate fi făcută sesizarea 
1. Persoana care nu a primit bonul fiscal poate transmite o sesizare către Organizator prin: a)e-mail, la adresa reclamatiebonfiscal@simigeria-matei.ro; b)formularul disponibil pe https://bonfiscal.matei.app/; 
2. Sesizarea trebuie să conțină, pe cât posibil, următoarele informații: o data și ora aproximativă a cumpărării; o locația în care a fost efectuată cumpărătură; o produsele cumpărate și fotografie cu produsele și locația de unde a cumpărat; o valoarea aproximativă a tranzacției; o modalitatea de plată; o o descriere succintă a situației; o datele de contact necesare pentru comunicarea rezultatului verificării. 3. Pentru a permite identificarea tranzacției, Organizatorul poate solicita informații suplimentare, inclusiv dovada plății, dacă aceasta există. 
Art. 5. Verificarea sesizării 
1. După primirea unei sesizări, Organizatorul va analiza informațiile furnizate și va efectua verificările pe care le consideră necesare pentru stabilirea situației de fapt. 
2. Verificarea poate include consultarea evidențelor interne, verificarea tranzacției în sistemele utilizate de Organizator, verificarea înregistrărilor audio video și solicitarea unor informații suplimentare din partea participantului. 
3. Recompensa se acordă numai dacă, în urma verificărilor, Organizatorul constată că situația reclamată corespunde condițiilor campaniei. 
4. Simplul fapt că o persoană formulează o sesizare nu conduce automat la acordarea recompensei. Acordarea acesteia este condiționată de validarea sesizării. 
5. În cazul în care informațiile furnizate nu permit verificarea situației sau există elemente care contrazic sesizarea, Organizatorul poate decide neacordarea recompensei. 
Art. 6. Recompensa 
1. Pentru fiecare sesizare validată conform prezentului regulament, Organizatorul acordă participantului o recompensă în valoare de 250 lei. 
2. Recompensa se acordă o singură dată pentru aceeași situație și aceeași tranzacție. 
3. Recompensa nu poate fi cumulată pentru aceeași achiziție prin formularea mai multor sesizări. 
4. Plata recompensei se va realiza prin transfer bancar în contul IBAN comunicat ulterior admiterii sesizării, în condițiile comunicate de Organizator după validarea sesizării. 
5. Plata va fi efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la confirmarea validării sesizării și primirea tuturor informațiilor necesare efectuării plății. 
6. În măsura în care legislația fiscală aplicabilă impune obligații fiscale sau de raportare în legătură cu acordarea recompensei, acestea vor fi tratate conform prevederilor legale în vigoare. 
Art. 7. Situații în care recompensa nu se acordă Organizatorul poate respinge o sesizare și nu va acorda recompensa în următoarele situații: 
a) dacă bonul fiscal a fost emis și poate fi demonstrată emiterea acestuia; 
b) dacă tranzacția indicată de participant nu poate fi identificată sau verificată; 
c) dacă sesizarea este transmisă după expirarea termenului prevăzut la art. 3; 
d) dacă informațiile furnizate sunt false sau înșelătoare; 
e) dacă aceeași tranzacție a făcut deja obiectul unei sesizări validate; 
f) dacă există indicii rezonabile privind o încercare de fraudare sau de obținere nejustificată a recompensei; 
g) dacă sesizarea nu privește o achiziție efectuată într-o locație participantă la campanie; 
h) dacă s-a eliberat bon, iar acesta l-a pierdut sau l-a distrus; 
i) daca clientul nu a solicitat in mod expres bonul 
j) dacă refuză să primească bonul fiscal deși acesta i-a fost oferit de către vânzător; 
k) în orice altă situație în care condițiile prevăzute de prezentul regulament nu sunt îndeplinite. 
Art. 8. Exonerarea răspunderii organizatorului Efectele acestei campanii sunt suspendate în situația în care o locație nu poate emite bon fiscal din diverse motive (e.g. lipsă energie electrică, nefuncționarea casei de marcat, nefuncționarea imprimantei de tipărire a bonului fiscal). 
Art. 9. Limitarea participării și prevenirea abuzurilor 1. Campania este destinată situațiilor reale în care un client nu primește bonul fiscal aferent unei achiziții. 2. Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica sesizările repetate provenite de la aceeași persoană sau sesizările care prezintă caracteristici neobișnuite. 3. În cazul în care sunt identificate tentative de fraudă, Organizatorul poate refuza acordarea recompensei și poate lua măsurile legale pe care le consideră necesare. 4. Nu se acordă mai multe recompense pentru aceeași tranzacție, indiferent de numărul sesizărilor formulate. 
Art. 10. Prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulament UE 2016/679 
1. În vederea realizării campaniei reglementate de prezentul regulament, pentru gestionarea sesizărilor și, după caz, pentru acordarea recompensei, Organizatorul poate prelucra datele cu caracter personal furnizate de participanți (nume, prenume, domiciliu/reședință/adresă, telefon, e-mail, cont bancar, date privind operațiunea prin care s-a efectuat plata, datele și imaginile cu persoanele colectate de pe camerele de supraveghere) atât pentru acordarea recompensei, cât și pentru îndeplinirea obligațiilor legale și fiscale ale organizatorului. 
2. Datele vor fi utilizate în scopul administrării campaniei, verificării sesizărilor, comunicării cu participanții, efectuării plății și îndeplinirii obligațiilor legale ale Organizatorului. 3. Prelucrarea datelor se va realiza în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor cu caracter personal pe o perioadă de maxim 
3 ani de la sesizarea făcută. 
4. Persoana desemnată pentru a-i fi adresate și soluționate sesizările este doamna Reyhan Alina Georgiana. 
Art. 11. Modificarea sau încetarea campaniei 
1. Organizatorul poate modifica prezentul regulament, poate prelungi perioada campaniei sau poate decide încetarea acesteia, cu respectarea legislației aplicabile. 
2. Orice modificare relevantă va fi comunicată public prin intermediul canalelor oficiale ale Organizatorului cu cel puțin 15 zile înainte de modificare. 
3. Modificările nu vor afecta drepturile deja dobândite de participanții ale căror sesizări au fost validate anterior intrării în vigoare a modificării, cu excepția situațiilor impuse de lege. 
Art. 12. Soluționarea sesizărilor și reclamațiilor 
1. Orice participant poate solicita informații cu privire la stadiul sau rezultatul sesizării sale, utilizând datele de contact puse la dispoziție de Organizator. 
2. Reclamațiile referitoare la desfășurarea campaniei vor fi analizate de Organizator pe baza informațiilor disponibile și a prevederilor prezentului regulament. 
3. În cazul unor neînțelegeri care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, acestea vor fi soluționate potrivit legislației române în vigoare, la instanțele de judecată din București. 
Art. 13. Dispoziții finale 
1. Prezentul regulament este disponibil public la www.simigeria-matei.ro. 
2. Prin participarea la campanie, persoana interesată declară că a luat la cunoștință condițiile campaniei și este de acord cu prevederile prezentului regulament. 
3. Organizatorul recomandă participanților să păstreze orice dovadă disponibilă privind efectuarea achiziției până la finalizarea verificării sesizării. 
4. În cazul în care una dintre prevederile prezentului regulament devine inaplicabilă sau nevalidă, celelalte prevederi rămân în vigoare, în măsura permisă de lege. 
5. Prezentul regulament intră în vigoare la data de 14.09.2026. 
ORGANIZATOR: SIMIGERIA MATEI PATISERIE S.R.L. 
N.Y.R. GEORGIANA TRADE S.R.L.